My ordinary life

Pentru ca era nevoie sa ajung la Timisoara cat de cat odihnit si nu am putut pleca cu avionul (ne-am hotarat tarziu), am optat pentru tren…

Cum site-ul CFR este unul dintre putinele lucruri care merg cat de cat la aceasta regie mamut, am aflat ca respectivul tren beneficiaza de vagon cu sectiuni Business Exclusiv si Business Standard!

Mi-am zis ca daca tot trebuie sa stau 8 ore pe scaun, macar sa fie comod, AC si.. internet!
Biletul la Business Exclusiv a costat 170 RON si continea un tichet de 21 RON pt vagonul restaurant… (la fel costa si avionul, dar in doar 1.5 ore)

Am ajuns in gara si am cautat vagonul. Conductorul s-a uitat la mine ca la un dobitoc si mi-a aratat ca e ultimul vagon. Intre noi fie vorba, aceasta pozitie e ce mai proasta, pentru ca ultimul vagon danseaza pe sine.

Am urcat si imediat am presimtit ca m-am pacalit, dar sa luam pe rand problemele:
- vagonul avea 3 sectiuni despartite cu usi de sticla automate (2 sectiuni erau pentru Standard si una pentru Exclusiv)
- toate scaunele erau fixe, nu isi schimbau forma, dar la Exclusive erau din imitatie de piele neagra (te lipeai de ele). La Standard erau de plus, placute la atingere.
- usile de sticla nu mergeau, fie pt ca motorasul era ars, fie pentru ca butoanele de actionare erau de multa vreme distruse.
- monitoarele LCD afisau “No Signal”. Mai tarziu am vazut cablurile ce ar fi trebuie sa intre intr-un DVD Player.
- internetul era solutia clasica Zapp CDMA + Asus WL 500g. Reteaua era necriptata, fara parola, iar accesul la router era default, asa ca m-am uitat de ce nu merge ;(
Nu era retea pe 90% din traseu, dar mai ales CFR uitase sa plateasca abonamentul.
- tot drumul doar noi am fost in respectivul vagon. Oamenii destepti stateau la Clasa I!
- la 1/3 din drum gerul a coborat in vagon, desi afara erau 30+ grade Celsius. Am chemat conductorul, care a apasat random niste butoane, astfel inca in urmatoarea ora vagonul a devenit un cuptor.
Din pacate nu au mai fost in stare sa reporneasca AC, mai ales ca meniul de control era in limba germana. Ne-am mutat la clasa I.
- la clasa I, scaunele erau comfortabile, mai late, isi schimbau electric forma, iar AC functiona.
Aici ne-a abordat chelnerul, care contra tichetului bonus ne-a sevit 4 jumatati de paine, fiecare cu o felie de muschi portocaliu-chimic si o felie de rosie.
Scump, domle, scump!
- trenul a avut 30 de minute intarziere pana la Timisoara.
De foarte multe ori a mers la pas ingaduindu-mi sa privesc cu groaza starea infrastructurii si a tarii.
Ochiometric vezi clar semnele trecerii dintre Oltenia si Banat…
- pana la Craiova exista o sina/sens, apoi nu mai exista decat o sina, pe care trec alternativ trenurile! Daca unul intarzie stai si astepti. Noroc ca traficul de marfa e inexistent…
- garile sunt deplorabile, sinele sunt incredibil de mizere, dar se pare ca pe nimeni nu intereseaza ca zilnic cele mai multe trenuri merg goale.
Nu exista nici un fel de management al resurselor sub acest aspect.
- gara din Timisoara e o cloaca imputita (nu intentionez sa jinesc pe nimeni), iar la iesire gasesti 3 taxiuri, toate cu preturi “bune”. Taxiurile oficiale sunt mult prea ocupate si foarte rar trec pe acolo. Cu greu am gasit un specimen.

Pe la Portile de Fier, Orange a ramas fara semnal, asa ca m-am trezit in roamning (Telenor Serbia).

Data viitoare iau avionul…

Urmeaza Budapesta!